Ce faci când găsești un bun? Între „norocul meu” și infracțiune
Av. dr. Răzvan Doseanu și av. colab. Marius Ciobanu, din cadrul societății DOSEANU & ASOCIAȚII S.P.A.R.L., explică ce ar trebui să faci atunci când găsești un bun.
Imaginează-ți următoarea situație:
Mergi liniștit pe stradă și, la un moment dat, vezi un telefon pe trotuar. Îl ridici, te uiți în jur și vezi că nu este nimeni în apropiere. Telefonul pare funcțional, poate chiar este un model destul de scump.
Primul gând ar putea fi: „Ghinionul cuiva, norocul meu.” Doar că, juridic vorbind, lucrurile nu funcționează chiar așa.
Faptul că ai găsit un bun nu înseamnă că acesta a devenit al tău. Iar dacă alegi să îl păstrezi și să te comporți ca și cum ți-ar aparține, situația poate ajunge dintr-o simplă găsire a unui obiect într-o problemă penală. În dreptul român există chiar o infracțiune intitulată „Însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, prevăzută de art. 243 din Codul penal.
Ce spune legea?
Potrivit art. 243 alin. (1) Cod penal, săvârșește această infracțiune persoana care nu predă, în termen de 10 zile, un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut ori care dispune de acel bun ca de al său. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda.
Așadar, celebrul „ce am găsit, al meu să fie” nu este un principiu juridic. Din contră, Codul civil spune în mod expres că bunul mobil pierdut continuă să aparțină proprietarului său. Găsitorul are obligația ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului, iar dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliție din localitatea în care bunul a fost găsit.
Dar, stai puțin: dacă ai ridicat telefonul de jos, înseamnă că ai comis deja infracțiunea?
Nu. Și aici este una dintre cele mai importante nuanțe ale problemei. Ridicarea bunului găsit nu este, prin ea însăși, echivalentă cu săvârșirea infracțiunii. Legea instituie un termen de 10 zile pentru predarea bunului găsit. Problema apare dacă, în acest interval, alegi să te comporți cu bunul ca și cum ar fi al tău sau dacă, după trecerea termenului legal, nu îl predai autorităților ori persoanei care l-a pierdut.
Cu alte cuvinte, există o diferență între:
- „Am găsit telefonul și l-am luat pentru a-l preda.”
- „Am găsit telefonul, iar de acum încolo este al meu.”
În prima situație, conduita este compatibilă cu obligația legală de restituire. În cea de-a doua, lucrurile pot deveni penale.
Ce înseamnă „să dispui de bun ca de al tău”?
Expresia poate părea abstractă, dar ideea este destul de simplă. Înseamnă să te comporți față de bun ca și cum ai avea dreptul să faci cu el ceea ce face, în mod normal, proprietarul.
De exemplu, dacă găsești un telefon și, înainte de expirarea termenului de 10 zile, îl vinzi ori îl utilizezi într-un mod care exprimă faptul că îl tratezi ca pe propriul tău bun, nu mai putem spune pur și simplu că „încă mă gândeam dacă să îl predau”.
În practica judiciară au existat inclusiv cauze privind telefoane mobile găsite și ulterior utilizate de persoanele care le-au găsit, instanțele analizând tocmai conduita concretă a acestora și faptul că bunul nu a fost predat proprietarului sau autorităților.
Prin urmare, termenul de 10 zile nu trebuie înțeles ca o perioadă în care poți face orice cu bunul și, în ultima zi, să îl predai. Ai obligația de a-l păstra și de a permite restituirea lui.
Dar dacă telefonul a fost uitat, nu pierdut?
Aici apare o diferență juridică foarte importantă. Nu orice telefon lăsat undeva trebuie tratat automat ca un bun găsit. Dacă o persoană își uită telefonul într-un anumit loc, dar știe unde l-a lăsat și se poate întoarce să îl recupereze, împrejurările pot conduce la o analiză juridică diferită.
În practica judiciară s-a făcut distincție între bunul pierdut și bunul uitat, inclusiv în raport cu infracțiunea de furt. Dacă bunul este încă în sfera de posesie sau detenție a persoanei, chiar dacă aceasta nu îl mai ține fizic în mână, luarea lui poate fi analizată din perspectiva furtului, și nu automat prin prisma art. 243 Cod penal.
De aceea, nu putem spune pur și simplu: „Telefonul era pe jos, deci era pierdut.”
Bunul găsit nu este același lucru cu bunul ajuns din eroare
Art. 243 Cod penal reglementează două situații distincte:
- Bunul găsit.
- Bunul mobil care aparține altei persoane și care a ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului.
De exemplu, poate exista situația în care primești din greșeală un bun care aparține altei persoane sau ajunge la tine în mod accidental. Și în această situație legea impune obligații. Potrivit art. 243 alin. (2) Cod penal, este sancționată atât însușirea pe nedrept a bunului, cât și nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care persoana a cunoscut că bunul nu îi aparține.
Observăm, deci, că momentul de la care se calculează termenul nu este formulat identic în cele două situații:
- Pentru bunul găsit — legea vorbește despre termenul de 10 zile pentru predare.
- Pentru bunul ajuns din eroare sau fortuit — termenul de 10 zile se raportează la momentul în care persoana a cunoscut că bunul nu îi aparține.
Așadar, ce faci dacă găsești un telefon?
Dacă îl poți restitui proprietarului, îl restitui. Dacă proprietarul nu poate fi cunoscut, îl predai organului de poliție competent, în condițiile legii.
Și, poate cel mai important, nu îl vinzi, nu îl tratezi ca pe propriul tău bun și nu pleci de la premisa că „dacă nu mă caută nimeni, înseamnă că pot să îl păstrez”.
Faptul că ai găsit ceva nu îți transferă dreptul de proprietate asupra acelui lucru.
Cuvinte cheie: drept penal, avocat drept penal, bun găsit, bun pierdut, art. 243 cod penal, însușirea bunului găsit, avocat drept penal Oradea