Pensia de întreținere a copilului: cum se stabilește și ce contează cu adevărat
După despărțirea părinților, discuția despre pensia de întreținere apare aproape inevitabil. De multe ori, întrebarea este pusă direct: „Cât trebuie să plătească celălalt părinte?". Răspunsul nu este însă unul care poate fi dat uitându-ne doar la un fluturaș de salariu.
Avocat Răzvan Doseanu și Ingrid Kogler, din cadrul DOSEANU & ASOCIAȚII S.P.A.R.L., explică principalele criterii de care se ține cont atunci când se stabilește contribuția unui părinte la cheltuielile copilului.
În vorbirea obișnuită, este folosită frecvent expresia „pensie alimentară". Din punct de vedere juridic, vorbim despre pensie de întreținere. Ea nu reprezintă o sancțiune pentru părintele care nu mai locuiește cu minorul și nici o sumă plătită în beneficiul fostului soț sau fostei soții. Scopul ei este acela de a acoperi, împreună cu contribuția celuilalt părinte, nevoile copilului: hrana, îmbrăcămintea, locuința, educația, cheltuielile medicale și celelalte costuri normale ale creșterii sale.
Ambii părinți au această obligație. Diferența este că părintele cu care copilul locuiește contribuie, de regulă, și în mod direct, prin îngrijirea de zi cu zi. Celălalt părinte contribuie, cel mai adesea, prin plata unei sume de bani.
Legea stabilește anumite limite. Pentru un copil, pensia de întreținere poate ajunge până la 1/4 din venitul lunar net al părintelui obligat la plată. Pentru doi copii, plafonul este de până la 1/3, iar pentru trei sau mai mulți copii poate ajunge până la 1/2 din venitul net. Aceste cote sunt însă limite maxime. Ele nu înseamnă că, într-un dosar cu un singur copil, instanța va stabili automat o pensie de 1/4 adică 25% din venit.
Instanța se raportează întotdeauna la situația concretă a familiei. Pe de o parte, sunt analizate nevoile copilului: vârsta sa, costurile cu grădinița sau școala, cheltuielile medicale, activitățile necesare dezvoltării sale și nivelul de trai pe care copilul îl avea înainte de separarea părinților. Pe de altă parte, se analizează mijloacele părintelui care trebuie să plătească.
Aici apare una dintre cele mai frecvente neînțelegeri. Salariul declarat este important, dar nu este singurul element care poate conta. Situația materială a unui părinte poate rezulta și din alte venituri, bunuri, activități desfășurate sau chiar din posibilitatea sa reală de a munci și de a obține venituri. Faptul că o persoană nu are un contract individual de muncă sau declară venituri reduse nu înseamnă, prin el însuși, că obligația față de copil dispare.
Pensia poate fi stabilită fie ca procent din venitul net lunar, fie ca sumă fixă. Varianta procentului poate fi utilă atunci când veniturile părintelui fluctuează sau sunt ușor de identificat. Suma fixă oferă, de regulă, mai multă predictibilitate.
Nici pensia stabilită inițial nu rămâne neschimbată în orice împrejurare. Viața copilului se schimbă, iar nevoile sale cresc. Începerea școlii, meditațiile, tratamentele medicale, activitățile educative sau sportive pot justifica solicitarea majorării pensiei. În același timp, o schimbare reală și importantă a situației financiare a părintelui obligat la plată poate conduce la reanalizarea sumei.
În principiu, întreținerea se datorează până la împlinirea vârstei de 18 ani. Dacă copilul își continuă studiile, obligația poate continua până la finalizarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Cuvinte cheie: pensie de întreținere, avocat dreptul familiei Oradea, avocat pensie de întreținere Oradea, avocat pensie alimentară, pensie alimentară copil